Direcția de Sănătate Publică Prahova a identificat un nou focar la un agent economic din Ploiești, fiind confirmați cu noul coronavirus 85 de angajați dintr-un total de 623. În cazul celor depistați pozitiv la testarea SARS-CoV-2, s-a stabilit că nu au o legătură epidemiologică corelată cu activitatea din fabrică. Persoanele cu test pozitiv sunt izolate la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, iar contacții de serviciu, 15, s-au carantinat. Sunt implementate în unitate măsurile pentru prevenirea și combaterea infecției cu SARS-CoV-2 și s-a efectuat dezinfecția tuturor spațiilor de lucru.